Betonul poate crăpa după turnare din cauza contracției, pierderii rapide a apei, greșelilor în preparare sau lipsei întreținerii corecte. Cele mai frecvente cauze sunt uscarea prea rapidă, excesul de apă în amestec, lipsa udării sau absența rosturilor de dilatare. Aceste probleme duc la tensiuni în masă, care se manifestă prin fisuri vizibile.
De ce apar fisuri în betonul proaspăt?
Fisurile în betonul proaspăt apar din cauza schimbărilor care au loc în masa betonului imediat după turnare. Când betonul începe să se întărească, are loc o contracție naturală, iar dacă nu este gestionată corect, pot apărea tensiuni care duc la crăpături. Aceste tensiuni sunt influențate de cum a fost preparat amestecul, de condițiile de mediu și de modul în care a fost întreținut betonul în primele ore.
Printre cauzele frecvente se numără pierderea rapidă a apei de la suprafață, compoziția greșită a amestecului, lipsa rosturilor de dilatare și expunerea la vânt sau soare puternic imediat după turnare. Fără măsuri corecte de protecție și hidratare, aceste condiții pot duce ușor la apariția fisurilor vizibile.
Principalele cauze
Contracția plastică în primele ore după turnare
Contracția plastică apare atunci când betonul este încă proaspăt, în primele ore după turnare, înainte de a începe întărirea propriu-zisă. În această etapă, apa de la suprafață începe să se evapore, mai ales dacă este cald, uscat sau bate vântul. Dacă evaporarea este prea rapidă, betonul pierde apă mai repede decât o poate înlocui din interiorul amestecului.
Această pierdere bruscă de apă face ca volumul betonului să scadă ușor la suprafață, iar dacă structura nu este încă stabilă, apar fisuri fine și superficiale. Acestea sunt vizibile de obicei sub forma unor crăpături scurte, răspândite neregulat pe placă. Contracția plastică este una dintre cele mai frecvente cauze ale fisurilor apărute imediat după turnare.
Contracția la uscare și lipsa udării
După ce betonul începe să se întărească, continuă să piardă apă treptat, prin evaporare. Acest proces, numit contracție la uscare, este normal, dar dacă betonul nu este udat corespunzător în primele zile, pierderea de apă se accelerează și duce la apariția fisurilor.
Fără udare, stratul superior al betonului se contractă mai repede decât restul, ceea ce creează tensiuni între straturile interioare și cele de la suprafață. Aceste diferențe duc la crăpături vizibile, uneori chiar adânci. Udarea regulată după turnare ajută betonul să se întărească lent și uniform, reducând riscul acestor contracții necontrolate.
Prea multă apă în amestecul de beton
Adăugarea unei cantități prea mari de apă în compoziția betonului este o greșeală frecventă, făcută adesea pentru a obține un amestec mai fluid și mai ușor de turnat. Deși poate părea utilă pe moment, apa în exces slăbește structura betonului încă din faza de preparare. Cimentul nu mai leagă bine toate componentele, iar după întărire, masa de beton devine poroasă și fragilă.
Pe măsură ce apa în plus se evaporă, lasă în urmă goluri fine care favorizează contracția și apariția fisurilor. În plus, betonul cu prea multă apă își pierde rezistența mecanică, devine mai sensibil la îngheț-dezgheț și îmbătrânește mai repede. Respectarea proporțiilor corecte în amestec este esențială pentru un beton stabil și durabil.
Absența rosturilor de dilatare
Rosturile de dilatare sunt spații special create în structura betonului pentru a permite mișcările naturale ale materialului. Betonul, ca orice alt material, se contractă sau se dilată în funcție de temperatură și de pierderea de apă în timp. Dacă aceste mișcări nu sunt preluate prin rosturi bine amplasate, apar fisuri necontrolate care se extind în mod aleatoriu.
Fără rosturi, tensiunile interne se descarcă direct în placă, de obicei în cele mai slabe puncte. Aceste fisuri pot apărea la colțuri, în lungul unor trasee neregulate sau în zone cu diferențe de grosime. Rosturile nu afectează rezistența betonului, ci au exact rolul de a proteja lucrarea pe termen lung împotriva crăpăturilor inevitabile produse de contracție și variații de temperatură.
Compactare slabă sau incorectă
Compactarea betonului este esențială pentru eliminarea aerului reținut în masa proaspăt turnată. Dacă acest pas nu este făcut corect, în interiorul betonului rămân goluri și pori care slăbesc structura. Aceste goluri pot deveni puncte de pornire pentru fisuri, mai ales atunci când betonul este supus la greutate sau variații de temperatură.
O compactare insuficientă duce și la o legătură slabă între straturile turnate, iar rezistența finală a betonului scade. În zonele cu armătură densă, betonul trebuie vibrat cu grijă pentru a pătrunde uniform în jurul barelor. Fără o compactare eficientă, lucrarea poate părea solidă la exterior, dar va fi vulnerabilă în interior.
Ciclurile de îngheț și dezgheț
Când betonul este expus la umiditate și temperaturi sub zero grade, apa care pătrunde în porii săi îngheață și se dilată. Această dilatare creează presiuni interne care pot provoca fisuri, în special dacă betonul nu este suficient de dens sau bine protejat. Repetarea ciclurilor de îngheț și dezgheț accentuează aceste efecte și slăbește treptat structura.
Fisurile provocate de îngheț apar adesea în zonele cu absorbție ridicată de apă sau în cele unde finisajul nu a fost bine aplicat. Betonul expus în aer liber, fără protecție hidrofugă sau cu un conținut de aer controlat slab, este mai vulnerabil. În timp, aceste fisuri permit pătrunderea apei și a altor substanțe, accelerând degradarea.
Expunerea la substanțe chimice agresive
Betonul poate fi afectat dacă intră în contact cu substanțe chimice agresive, cum ar fi acizi, săruri sau agenți degivranti. Aceste substanțe reacționează cu componentele betonului și modifică echilibrul chimic din masa sa. În timp, legăturile dintre particulele de ciment se slăbesc, ceea ce duce la pierderea coeziunii și apariția fisurilor.
Zonele cele mai expuse sunt cele din jurul drumurilor, aleilor sau platformelor unde se folosesc frecvent soluții pentru topirea gheții ori se depozitează materiale chimice. Fără o protecție adecvată, betonul se macină la suprafață, își pierde rezistența și se fisurează. Acest tip de deteriorare este progresiv și afectează atât aspectul, cât și durabilitatea lucrării.